CATAFATIC

un pui paranoic cu embargo pe creier :)

2010-05-18T15:33:00.004+03:00

Sometimes I get nervous, on people, on situations, on me.. on thoughts (my own or others)

But I usually try to calm down and not judge.. the people, their actions not even myself..

In alta ordine de idei (caci NU! Nu vreau s-o dezvolt pe cea de mai sus) m-am virusat verbal, la fiecare intrebare replic cu “Evident ca..”  No comment on that! Trebuie sa ma vaccinez urgent caci ma deranjeaza si pe mine. Eu care mereu le sesizez ticurile verbale celorlalti si le atrag atentia asupra lor.. deh, roata nu e patrata..

Si ca sa fie o dezordine totala, caci pana la urma aceasta postare este doar o simpla pata de murdarie pe fata blogului, sa mai copy-paste-uim si niste versuri pe aici pe colo. (Asta asa ca mi s-a cam facut dor de Adi si Cosmin) .. hm., cred ca e prima data cand mi-a venit din prima sa le spun pe numele mic si nu Tanase si Covei..

Deci.. Tapinarii - Embargo pe creier

Vreau, da` vreau sa ma visez elefant
Si-un pic aberant
Ma stresezi la gandul
Ca ma cam bate vantul
Sunt atat de firav fara sa fiu suav
Injur din tarana ca elefantii ne farama
Sunt o biata furnica si intr`un fel bunica
Ma strecor prin viata...ca o rata

Refren
Cateodata mi`e frig, cateodata mi`e foame
Cateodata mi`e lene,cateodata mi`e sete
Cateodata visez, uneori aberez
Ca viata`i frumoasa dar cam plicticoasa Cateodata mai dorm, cateodata mai mor

Inceputurile vorbei „la Pastele Cailor”

2010-05-13T11:15:00.001+03:00

Traditia spune astfel: atunci cand Maica Domnului l-a nascut pe Mantuitorul Hristos, in ieslea grajdului, animalele au luat si ele parte la maretul eveniment, pline de atentie. Se zice ca pe cat de cuminti erau boii si oile, pe atat de galagiosi erau caii din grajd. Ca mahnire a faptului ca pruncul nu avea liniste, din pricina nechezatului cailor, Maica Domnului se zice ca le-ar fi spus cuvantul ca sa nu se sature de mancare decat o data in an, la Inaltare Domnului, cand Fiul ei se va fi inaltat la Cer. In ziua in care caii „isi praznuiesc” Pastele, pentru un ceas, ei se satura de pascut iarba campului.

Aceasta traditie mai este cunoscuta, inca din vechime, si sub denumirea de Joia Iepelor. Aceasta zi mai este numita, in popor, si Ispas. Legat de aceasta a doua denumire populara a zilei, traditia locurilor a pastrat o alta legenda. Se zica ca, Ispas era un om ce a participat, alaturi de cei trei Apostoli, la Inaltarea Domnului. Tinand seama ca Ispas era un om bun si vesel, oamenii cauta in aceasta zi sa fie bine dispusi si sa nu-si caute pricini de suparare. Vorba poporului spune ca acel om care moare de Ispas ajunge direct in Rai. Pentru a aminti de aceasta credinta populara, cum ca cel mort in aceasta zi ajunge direct in Rai, oamenii isi legau de mijloc un sir de frunze de nuc.

Potrivit unora dintre cei ce s-au ocupat cu studierea folclorului si a traditiilor, aceasta sarbatoare populara ar fi de provenienta romaneasca, mai ecact, din zona Translivaniei. Se mai crede, dupa cate se stiu momentan, ca acest obicei nu este de gasit in alte spatii culturale. Despre cele petrecute, in vechime, in Transilvania, citim astfel: „In Evul Mediu, pe cand in Ardeal exista o componenta multietnica si religioasa, sarbatoarea Invierii Domnului avea loc la date diferite. Mai exact, cand ungurii isi serbau Pastele, romanii cereau de la ei caii, ca sa-si lucreze pamantul, iar cand venea randul romanilor sa-si serbeze Pastele, acestia isi imprumutau caii ungurilor. Potrivit calculelor calendarului, se intampla ca o data la 4 sau 7 ani sarbatorirea Pastilor sa cada in aceeasi zi. De aici a venit si vorba „la Pastele Cailor”, acest an, in care toti serbau Pastele la aceeasi data, fiind anul in care caii se odihneau.

Cand are loc Pastele Cailor?

Pastele Cailor este sarbatorit in ziua de Inaltarea la Cer a Mantuitorului, adica in joia din saptamana a sasea de dupa Pasti. Spre deosebire de alte sarbatori, Pastele Cailor nu are o data fixa, aceasta fiind influentata de data serbarii Pastilor. Probabil ca si din aceasta cauza a luat fiinta vorba "la Pastele Cailor", insemnand o data nestiuta inca, fara o zi exacta in calendar.

Ce fac romanii de Pastele Cailor?

Traditii savarsite pentru cei adormiti. Pe alocuri se tin „Mosii de Ispas”, casele si mormintele cimitirului fiind impodobite cu crengi de pom tanar (paltin, nuc), iar la ferestre punandu-se frunze de leustean. Despre leustean se crede ca ar fi crescut la piciorul Crucii lui Hristos. Acum se fac pomeni pentru morti, impartindu-se in mod special paine calda, branza, ceapa verde si rachiu. Aceasta este ultima zi in care se mai pot rosi oua.

In ograda casei, animalele au si ele randuiala lor. Acum sunt marcate vitele si taiati unii miei. In aceasta zi, caii nu erau pusi la caruta, primeau fan proaspat pe saturate, iar in unele sate romanesti se faceau chiar unele rugaciuni, pentru belsug si sanatatea animalelor. Tot in aceasta zi, manjii cailor de munte erau dusi la pascut in goluri montane, spre a paste iarba cea tanara si revigoranta a pasunilor. Aici se cauta o planta speciala, care era vazuta ca medicament pentru o boala cabalina.

Targurile vedeau si ele, in aceasta zi, un moment special. Ciudata serbare a Cailor se facea pe sine prilej pentru organizare de targuri si pentru incheierea unor afaceri, afaceri care nu in toate cazurile erau reusite, de aici nascandu-se si expresia „la Pastele cailor”. Aceasta zi era vazuta ca una „a soroacelor”, cand se incheiau diferite calcule. In aceasta zi se faceau platile intarziate, neachitate la Sfantul Gheorghe, dupa cum era obiceiul. Se mai zice si ca plantele sadite dupa aceasta zi nu vor da rod.

Ce intelegem astazi prin „Pastele Cailor”?

Astazi, prin expresia „la Pastele cailor”, omul de rand intelege „niciodata”, insa aceasta este o greseala, pentru ca vorba se refera mai degraba la ceva instabil, la ceva ce se va petrece cu siguranta, insa nu se stie inca in ce moment. De asemenea, cuvantul mai poate insemna si ca facand referinta la ceva ce se petrece foarte rar. Greseala intelegerii actuale asociaza aceasta vorba cu aceea de „la Sfantul Asteapta”, care ar putea insa avea acelasi sens.

In ultimii ani, "sarbatoarea cailor" a luat o amploare deosebita. Se cunoaste deja „Festivalul Cailor” de la Rasnov, cat si multele intreceri si defilari ce se petrec in Transilvania, unde caii au inceput sa devina o ocupare predilecta a multora. „Festivalul cailor” este un eveniment ce are loc in Rasnov, fiind organizat in duminica de dinaintea "Pastelui Cailor". In judetul Brasov, de pilda, au aparut mici herghelii private, unde se cresc animale de rasa, iar Rasnovul a devenit un "bazin" care ii "alimenteaza" cu diversi cai pe producatorii filmelor de epoca.

Pastele Cailor sarbatorit de bulgari - Konski Veligden

Comunitatea bulgara din Targoviste sarbatoreste Pastele Cailor, numit de ei si „Tudorita”, un obicei care, pe langa elementul religios, simbolizeaza inceputul muncilor agricole de primavara. „Konski Veligden” sau Pastele Cailor are loc in fiecare an, in prima sambata din Postul Pastelui, de Sfantul Toader, diferit de randuiala amintita mai sus.

''Este sarbatoarea primaverii, menita sa pregateasca muncile agricole ale gospodarilor. Acesta sarbatoare intareste legatura dintre gradinar si ajutorul de nadejde, calul. In semn de apreciere gradinarul bulgar considera calul ca facand parte din viata si activitatea lui. Pentru aceasta gradinarul sfinteste la biserica animalul, sa fie sanatos si ascultator tot anul'', a declarat presedintele Asociatiei bulgare„Zaedno” din Targoviste, Vasile Costache.

In casa, femeile pregatesc o turta numita „konceta”, in forma de cal. Dupa ce sunt binecuvantate la biserica, ele se dau proprietarilor de cai, care le mananca impreuna cu caii lor. Dupa acest „desert” stapanii si caii lor merg pe pasune, unde petrecerea si intrecerile parca nu se mai opresc.

Teodor Danalache (www.crestinortodox.ro)

Inaltarea Domnului

2010-05-13T09:45:00.001+03:00

Ce sarbatoare este astazi? Este o sarbatoare inalta si mare, care covarseste mintea omeneasca, si vrednica de marea bunatate a Aceluia ce a asezat-o, adica a lui Dumnezeu. Astazi neamul omenesc iarasi s-a impacat cu Dumnezeu. Astazi vrajmasia cea indelungata s-a ridicat, razboiul cel indelungat s-a sfarsit. Astazi s-a incheiat o minunata pace, care mai inainte niciodata nu se putea astepta. Caci cine ar fi nadajduit ca Dumnezeu iarasi se va impaca cu oamenii? Nu pentru ca Domnul era vrajmas al oamenilor, ci pentru ca robul era usuratic la minte; nu pentru ca Stapanul era aspru, ci pentru ca robul era nemultumit.

Voiesti sa stii cum noi am intaratat asupra noastra pe acest Domn plin de dragoste si de prietenie? Este neaparat trebuitor sa cunoastem fondul vrajmasiei de mai inainte, pentru ca atunci cand vedem ca noi, care eram vrajmasii lui Dumnezeu, iarasi am fost cinstiti, sa ne minunam de dragostea Aceluia. Si sa nu credeti ca acea schimbare s-ar fi facut in urma propriilor noastre merite, ci mai vartos sa nu incetati a recunoaste marimea harului dumnezeiesc si de-a pururea sa multumiti Lui pentru marimea darurilor Sale.

Asadar, voiesti sa stii cum am intaratat asupra noastra pe acest Domn iubitor de oameni, plin de dragoste, bun, care toate le-a intocmit spre binele nostru? Dumnezeu hotarase odinioara a starpi tot neamul nostru, si asa de tare Se maniase asupra oamenilor, incat voia sa-i starpeasca impreuna cu femeile, cu copiii, cu dobitoacele si cu tot pamantul. El chiar spusese: "Voi pierde de peste tot pamantul pe omul pe care l-am facut! De la om pana la dobitoc si de la taratoare pana la pasarile cerului, tot voi pierde, caci imi pare rau ca le-am facut" (Facerea 6, 7). Dar nu omenirea in sine ura El, ci rautatea ei.

Si noi, care paream nevrednici de pamant, astazi ne-am inaltat la cer. Noi, care nu eram vrednici de nici o cinste pe pamant, ne-am inaltat la imparatia cea de sus si am trecut peste ceruri si am ajuns la tronul cel dumnezeiesc; si acea natura, care fusese alungata din rai de catre heruvimi, astazi s-a ridicat mai presus de heruvimi. Dar cum s-a savarsit aceasta mare minune? Cum ne-am ridicat noi la aceasta inaltime, noi care am maniat pe Domnul si nu paream vrednici nici de pamant? Cum s-a inlaturat acel razboi? Cum s-a imblanzit acea manie? Cum? Caci aceasta este de mirare, ca nu noi, ci El, Care cu dreptate Se maniase pe noi, ne-a chemat la pace si a intemeiat pacea. Cum, El a fost atacat si El cheama la pace? Negresit, caci El este Dumnezeu si de aceea ne cheama pe noi, ca un Parinte plin de dragoste.

Sa vedem, cum se face aceasta? Mijlocitorul pacii este Fiul Aceluia Care ne cheama la pace; nu un om, sau inger, sau arhanghel, ori vreun altul dintre slujitorii lui Dumnezeu, ci insusi Fiul lui Dumnezeu este mijlocitor. Si ce face Mijlocitorul? Ceea ce se cuvine mijlocitorului. Precum atunci cand doi sunt invrajbiti se pune intre dansii un al treilea si potoleste mania unuia si a altuia, asa a facut si Hristos. Dumnezeu Se maniase pe noi, si noi ne abatusem de la Dumnezeu, dar Hristos a intervenit intre noi si a impacat amandoua partile. Dar cum S-a facut El mijlocitor? Pedeapsa pe care noi o meritam de la Tatal, El a luat-o asupra Sa; din partea lui Dumnezeu El a suferit pedeapsa, din partea omenirii celei invrajbite cu Dumnezeu - ocara.

Voiesti sa stii cum le-a luat pe amandoua asupra Sa? "Hristos, ne-a rascumparat din blestemul legii, facandu-Se pentru noi blestem" (Galateni 3, 13). Acum vezi ca El a rabdat pedeapsa cea pusa din partea lui Dumnezeu? Dar iata cum a luat asupra Sa si ocara ce vine de la oameni. Zice psalmistul: "Ocarile celor ce Te ocarasc pe Tine au cazut asupra mea" (Psalmul 68, 11). Asa a ridicat El vrajmasia si n-a incetat a face si a suferi toate, pana ce iarasi a impacat cu Dumnezeu pe vrajmasul lui Dumnezeu. Si ziua de astazi este pricina acestor bunatati.

El a luat parga naturii noastre (adica natura omeneasca in a ei desavarsire) si a dat-o iarasi Tatalui, facand ca un lucrator de pamant care aduce lui Dumnezeu parga roadelor, ca prin aceasta Dumnezeu sa binecuvanteze tot campul. El a adus Tatalui parga naturii omenesti, si Tatal a admirat jertfa, si pentru vrednicia Celui ce a adus jertfa, si pentru insasi curatia jertfei. Asa ca Tatal a luat-o cu mainile Sale si a pus-o langa Sine, zicand: "Sezi de-a dreapta Mea" (Psalmul 109, 1).

Dar carei naturi a grait Dumnezeu? Catre natura cea omeneasca, ori catre natura cea dumnezeiasca a lui Hristos? Aratat este ca aceleia careia ii spusese odinioara: "Pamant esti si in pamant te vei intoarce" (Facerea 3, 19).

Nu era destul ca natura omeneasca, prin Hristos, s-a ridicat la cer? Nu era destul ca ea a ajuns in lacasul ingerilor? Nu era, oare, aceasta cinste negraita? Insa ea a trecut mai presus de ingeri, s-a inaltat peste arhangheli, peste heruvimi si serafimi, si nu s-a oprit pana ce a sezut pe tronul lui Dumnezeu. Socoteste cat de jos statea inainte natura omeneasca si cat de sus s-a ridicat! Nu se putea sa cada mai jos decat cazuse omenirea, si nici mai sus nu putea a se ridica decat a ridicat-o Hristos. Caci natura omeneasca prin Hristos s-a ridicat la cer. Si ce insusiri avea aceasta natura mai inainte?

Eu ma opresc bucuros la injosirea naturii noastre, pentru ca sa recunosc mai bine uimitoarea ei inaltare, prin bunatatea Domnului. Noi eram pulbere si cenusa. Dar cel putin aceasta nu era urmare a vinovatiei noastre, ci din cauza slabiciunii naturii noastre, ca oamenii se facusera mai fara de minte decat dobitoacele, dupa cum zice si psalmistul: "Alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor" (Psalmul 48, 12). A se asemana cu dobitoacele cele fara de minte inseamna a fi inca mai injosit decat ele. Adica, la dobitoace, lipsa de minte este ceva natural, nevinovat, dar o fiinta inzestrata cu minte a se pogori pana la lipsirea de minte, aici este vinovatia vointei. Asadar, oamenii au cazut mai jos decat dobitoacele, s-au facut mai nemultumitori, mai nebuni, mai vartosi, mai injositi, mai nesimtitori decat pietrele.

Ce trebuie sa zic? Cum sa ma exprim? Aceasta nevrednica omenire, cea mai fara de minte decat toate, s-a ridicat astazi peste toate. Astazi ingerii au vazut ceea ce de mult doreau sa vada. Astazi arhanghelii privesc cele pe care de mult asteptau sa le vada. Ei au vazut natura noastra stralucind de pe Tronul cel imparatesc, stralucind in slava si frumusetea cea nemuritoare. Caci acum, cand natura omeneasca i-a covarsit cu cinstea, ei totusi se bucura, asa cum mai inainte jeleau injosirea noastra. Desi heruvimii alungasera omenirea din rai, totusi jeleau soarta ei.

Daca oamenii simt compatimire pentru altii, cu atat mai mult ingerii au simtit compatimire pentru noi, caci ei sunt mai plini de iubire decat oamenii. De aceea se arata ingerii pretutindeni unde se vorbeste despre reinaltarea omenirii, atat la Nasterea lui Hristos, cat si la invierea Sa din mormant.

Astazi, la Inaltarea Mantuitorului la cer, iata ce se zice in istoria Apostolilor despre ingeri: "... doi barbati au stat inaintea lor in haine albe, care au si zis: Barbati galileeni, ce stati cautand spre cer? Acest Iisus, care S-a inaltat de la voi la cer, asa va veni, precum L-ati vazut mergand la cer" (Fapte l, 10-l1).

Ascultati acum cu luare aminte. Pentru ce vorbesc ei asa? Nu aveau oare ucenicii ochi? Nu vazusera ei insisi ceea ce s-a petrecut? Nu spune evanghelistul ca S-a inaltat inaintea ochilor lor? (Fapte l, 9). Pentru ce, oare, s-au infatisat atunci ingerii si le-au spus ca El S-a inaltat la cer? Pentru doua pricini:

Intai, fiindca ucenicii erau intristati pentru despartirea de Hristos. Cum ca ei in adevar erau tristi, aflam din cuvintele Domnului: "Nimeni dintre voi nu ma intreaba: Unde Te duci? Ci, fiindca v-am spus acestea, intristarea a umplut inima voastra" (Ioan 16, 5-6).

Cand noi ne despartim de prieteni si de rude, ne pare rau. Cum ar fi putut acum ucenicii sa nu jeleasca si sa nu simta durerea, cand vedeau ca se desparte de dansii Izbavitorul lor, Dascalul si Sprijinitorul cel plin de dragoste, cel bland si bun? De aceea li s-au aratat ingerii; ei trebuiau sa aline durerea ucenicilor pentru ducerea Domnului de la dansii, prin fagaduinta revenirii Lui. "Acest Iisus, care S-a inaltat de la voi la cer, asa va veni, precum L-ati vazut mergand la cer". Va pare rau ca El se ia de la voi, insa nu va intristati, El iarasi va veni. Aceasta este intaia pricina a aratarii ingerilor.

Pentru a doua pricina, nu mai mica decat prima, ingerul a adaugat: "El S-a inaltat", adica S-a inaltat, S-a ridicat la cer. Distanta era prea mare si ochii omenesti nu puteau sa priveasca trupul ce se inalta pana a ajuns la cer. Precum o pasare, care se ridica la inaltime, se ascunde tot mai mult de ochii nostri, asa si trupul lui Hristos, cu cat mai sus se ridica, cu atat mai mult se departa de ochii ucenicilor, fiindca slabiciunea vederii nu putea sa urmareasca lungimea distantei. De aceea s-au infatisat ingerii, spre a incredinta pe ucenici despre inaltarea Sa la cer, ca ei sa nu creada ca El a fost luat la cer ca Ilie. Ilie a fost luat ca un rob al lui Dumnezeu, iar Iisus ca Domn; Ilie cu o caruta de foc, Iisus a fost luat de un nor, caci si Tatal, precum zice Isaia, "sade pe nor" (Isaia 19, 1). Ilie, la inaltarea sa, a slobozit cojocul sau asupra ucenicului sau Elisei; dar Iisus, dupa ce S-a inaltat, a facut sa se pogoare asupra ucenicilor Sai darurile Harului si a facut nu numai un prooroc, ci mii de prooroci, care au fost cu mult mai mari si mai slaviti decat Elisei.

Asadar, iubitilor, sa priveghem si sa indreptam ochii duhului nostru la a doua venire a Domnului. Apostolul Pavel zice: "insusi Domnul intru porunca, la glasul arhanghelului, Se va pogori din cer, si cei morti intru Hristos vor invia intai. Dupa aceea, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti impreuna cu ei in nori, intru intampinarea Domnului" (I Tesaloniceni 4, 16-17). Insa nu toti. Asculta ce zice Hristos: "Atunci vor fi doua macinand la moara, una se va lua, alta se va lasa; in noaptea aceea vor fi doi intr-un pat, unul se va lua, altul se va lasa" (Matei 24, 41; Luca 17, 34). Ce inseamna aceste vorbe neintelese? Cele de la moara sunt saracii si chinuitii (la iudeii antici, slujnicele sau roabele erau datoare sa macine faina in rasnita), cei din pat sunt bogatii, care au si comoditate, si prisosinta. Domnul voieste asadar sa spuna ca atat dintre saraci, cat si dintre bogati, numai unii se vor mantui, altii insa vor pieri. Dreptii vor fi rapiti in nori, spre intampinarea Domnului, iar pacatosii vor fi lasati si dati osandei.

Cand un rege viziteaza o cetate, obisnuiesc a iesi inaintea lui cei ce ii sunt favoriti; iar criminalii se tin in cetate, spre a astepta pedeapsa lor. Tot asa va fi cand Domnul va veni la judecata. Vom fi, oare, si noi atunci dusi spre intampinarea Lui? Ah, eu cunosc pacatele mele si nevrednicia mea!

Deci, sa nu se laude bogatul intru bogatia sa si saracul sa nu se creada mizerabil si nenorocit. Mai vartos fericit, si sigur fericit, si de trei ori fericit este cel care se va arata vrednic in ziua aceea a iesi intru intampinarea Domnului, de ar fi el si cel mai sarac decat toti. Iar noi, pacatosii, sa ne tanguim pe noi insine, si nu numai sa ne tanguim, dar sa ne imbunatatim, sa ne schimbam, pentru ca toti sa primim cu vrednicie pe imparatul ingerilor si sa putem gusta acea sfanta fericire intru Hristos Domnul nostru, Care fie proslavit impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, in vecii vecilor. Amin.

(Preluat de pe www.crestinortodox.ro)

Zambeste vietii si viata iti va zambi inapoi

2010-05-12T11:29:00.002+03:00

Astazi simt nevoia din tot sufletul sa-i aduc slava Lui Dumnezeu pentru marea sa milostivire cu care ne rabda pe noi pacatosii si ne iarta mereu si mereu.

Nu s-a intamplat nimic deosebit in viata mea, dar este una dintre zilele in care realizez cat sunt de rea si de pacatoasa si de aceea trebuie sa-i multumesc Domnului pentru ca ma ingaduie si-mi da prilejul sa-mi indrept viata si sa-mi ispasesc pacatele.

Starea aceasta de multumire sufleteasca pe care o simt se datoreaza frumusetii din jurul meu. Oamenii sunt frumosi, natura e minunata, si toate greutatile si lucrurile rele sunt doar consecinte ale pacatelor noastre.

Incerc sa fac pasi pe mica mea cale ingusta. Fac unul inainte si 10 inapoi dar important este sa nu o apuc de tot inapoi. Caci stiu ca Domnul merge alaturi de mine si atunci cand nu mai pot EL ma tine in brate.

Slava tie Dumnezeul nostru, slava Tie!

Viata veacului ce va sa fie

2010-05-08T13:00:00.000+03:00

micile placeri ale vietii

2010-05-07T12:28:00.001+03:00

sub carapace

2010-05-04T15:10:00.000+03:00

ce ascund? nimic! poate pe mine de mine.. sau poate ma regasesc mai bine aici?
nu ma chinui sa gasesc vreun raspuns caci nu am nevoie de el.

m-am ascuns in podul cu povestile copilariei.

Hai pa! Ma asteapta Huck sa facem focul sub o barca rasturnata (daca mai gasim vreascuri uscate)... poate o sa bem si o cafea, sau poate o ciocolata.. in nici un caz nu mai vreau sa mai aud de ceai de trei frati patati (ei n-au auzit de Ariel?)

pfff........... mai vine cineva cu mine pe planeta fara mail-uri si unde cuvantul cefalee nu s-a inventat?

Oaki e primul! banuiam.. anybody else?

Asculta mai multe audio Muzica

Smulge-mi capul!

2010-04-29T17:34:00.000+03:00

Am crescut terorizata de Luceafarul lui Mihai Eminescu din motive ce au tinut de vointa si visele mamei mele si mai putin de dorinta nasilor (cine stie cunoaste la ce ma refer).

Era sa ratez bacul la romana din cauza aceasta, refuzand de doua ori biletul la proba orala cand mi-a picat de doua ori un subiect legat de Mihai Eminescu.

Si totusi, poetul a exercitat asupra mea o eterna fascinatie si mi-a influentat fara sa vreau si fara sa stiu gandirea, stilul de exprimare, predispozitia catre pendularea perpetuum-mobile intre stari de un romantism lesinat si ascutisuri de rationament in alb-negru.

Credeam ca stiu cate ceva despre cine a fost el, acest, pana la urma geniu, oricat nu mi-ar placea mie sa dau nimanui acest calificativ.

Articolul pe care l-am reprodus mai jos, mi-a demonstrat insa ca ma insel, si ca, si eu, la fel ca probabil foooaaaarteeeeee multi altii, aveam in minte o imagine idilica a unui Eminescu complet diferit de personajul care a fost in realitate.

Asculta mai multe audio Muzica

(aparut în Dilema, nr. 265, 27 februarie - 5 martie 1998, Tema numărului: Eminescu)
În copilărie era „mic şi îndesat”¹, foarte negricios, ca toţi fraţii săi. La Cernăuţi avea o frică patologică de stafii².
Adolescent, „era un tînăr sănătos ca piatra”, care la scaldă „punea în mirare pe toţi cu manevrele ce făcea înnot”³.
La maturitate devenise un bărbat mai degrabă scund (1,64 - 1,65 m), cu „musculatura herculitană”⁴ şi deosebit de păros: „Era foarte păros Mihai, pe pulpele şi cele de jos şi cele de sus, credeai că-i omul lui Darwin”⁵. Avea platfus la ambele picioare. În timpul episodului ardelean „avea aparenţa unui om vagabund” (Grigore Dragoş). N. Densuşianu se sperie de el: „O spun, nu în dezonorarea acestui om, ci în adevăratul înţeles al cuvîntului, curgeau zdrenţele de pe el”. Era pe atunci „un tînar cu faţa negricioasă, cu ochi mari deschişi, cu un zîmbet pe buze”⁶.
După zece ani, Mite Kremnitz îl priveşte cu detaşare: „Mai mult scund decît înalt, mai mult voinic decît zvelt, cu un cap ceva cam prea mare pentru statura lui, cu înfăţisarea prea matură pentru cei 26 de ani ai săi, prea cărnos la faţă, nebărbierit, cu dinţi mari galbeni, murdar pe haine şi îmbrăcat fără nici o îngrijire”. Primul dejun luat împreună o şochează: „la masă, mîncă cu zgomot, rîse cu gura plină, un rîs care îmi suna brutal... Un om cu totul lipsit de maniere”. Rîsul său, de altfel, era proverbial printre amici: „rîdea mult, cu lacrimi şi zgomotos, îi era deci greu să asiste la comedii, căci rîsetele îi erau deseori oarecum scandaloase”⁷. Mite revine de mai multe ori la un amănunt: „O mînă mică de copil, binevoitoare, neîngrijită, poate nespălată”.
Abuza de excitante: cafea şi tutun. Pîna în 1883 nu a băut exagerat. Viaţa îi era complet dezordonată: „Uneori era atît de adîncit în lucru, că scria pînă foarte tîrziu noaptea şi atuncea nici nu mergea seara la cina, ci trimetea pe cineva să-i cumpere pîine, brînză, o sticla de bere şi lucra mai departe. Cînd veneau apoi colegii săi acasă, aflau în cameră un aer infect, produs de fumul de tutun, de mirosul de spirt şi de lampă, de nu erau în stare să respire, iar pe Eminescu nu îl puteau zări prin norii de fum”⁸. Ducea, prin urmare, „un fel de viaţă de boemian”⁹. Avea voce de tenor şi îi plăcea să fredoneze. La „Junimea” el citea cu voce tare poeziile tuturor, căci avea glasul „simpatic, sonor şi cadenţat”¹⁰. Cînd recita, „el ridica totdeaună ochii cu duioşie spre podele”. Folosea numeroase cuvinte germane şi pronunţa germanizat unele neologisme: zenzibilizare, conzervativ etc. Înjura într-un singur fel: „Tu-i neamul nevoii!”.
Nu arăta în nici un fel a poet. Toţi cei ce-l cunoşteau din scris sînt dezamăgiţi cînd îl întîlnesc: „În general Eminescu era tăcut, gînditor... Figura lui cea plină şi dulce de mocan respira blîndeţea... Nimic nu te putea face să ghiceşti în el pe marele poet”¹¹. „Eram atît de decepţionată – scrie şi Mite Kremnitz –, încît mă durea deosebirea dintre adevăratul Eminescu şi cel care trăise în închipuirea mea... unde-i poezia?” Russu-Sirianu îl întîlneşte în 1882. Şi-l imaginase ca pe un „Făt-Frumos din basme”. Cunoaşte în schimb „un bărbat cu înfăţişare neobişnuită, cu privirea ostenită, tristă şi dreaptă, pîlpîind sub pleoape grele, vădit pretimpuriu îmbătrînit, cu umerii trişti, puţin adus de spate, cu gura amară, stufită de o mustaţă neîngrijită, cu chipul palid brăzdat şi barba uitată”.
Veronicăi îi spunea Nicuţa, iar ea, lui – Titi. Colegii îi ziceau Emin sau Eminache.
Aproape cert, nu a contractat sifilis niciodată (singura sursă, necreditabilă, este sora lui, Harieta). Boala sa mintală nu a fost paralizia generală progresivă, pentru care a fost tratat eronat cu mercur, ci psihoza maniac-depresivă ereditară, aşa cum i s-a pus, de fapt, primul diagnostic, la prima sa internare. Întreaga viaţă a fost un cicloid, pendulînd între extreme: „Vesel şi trist; comunicativ şi ursuz; blînd şi aspru”¹². Frapă combinaţia de modestie şi (hiper)conştiinţă a valorii sale: „Acest amestec straniu, de sfială şi trufie, îl făcea susceptibil, iritabil, solitar. Toată atitudinea sa în societate ca şi în literatură părea a zice: „noli me tangere”¹³. Ştia perfect cine este: „Eminescu nu este un vanitos mărunt, de felul celor care abundă în lumea literelor, are însă un sentiment înaintat despre sine şi nu mai este îndoială că se socoteşte cel mai mare poet al vremii”¹⁴. „Eu am fost, sînt şi voi fi”, îi spune el, la 25 de ani, unei tinere¹⁵.
Simptome fizice bizare l-au însoţit toată viaţa. Otita de la 12 ani recidivează la 20 şi 30. Picioarele sînt acoperite de ulceraţii. Cauza morţii va fi nu nebunia, ci o endocardită învechită. Dar înspăimîntătoare cu adevărat sînt simptomele psihice care au precedat boala mintală, datorate probabil sumernajului intelectual din vremea cînd scria la Timpul („această masturbaţie intelectuală”¹⁶): „Pe un scaun, gîrbovit, cu capul în pămînt, Eminescu părea propria sa umbră... Ce privire stinsă! Cît e de palid... Ce mişcări chinuite avea. Părea că tot trupul îl doare ca o rană uriaşă. Cu buzele în amara frămîntare, măcina încet firele mustaţei, ochii nu mai priveau nimic. Legăna necontenit încet şi greu grumazul... şi privirea lui, ochii aceia cu expresia unei mute dezamăgiri, a unui cal de rasă care şi-a frînt picioarele şi aşteaptă să moară... Deodată, ca scuturat de friguri, sălta din şold şi braţe, mă loveşte cu capul. Se sfredeleşte din mijloc şi se opreşte o clipă piept în piept cu mine. Doamne, ce ochi! Ai cui sînt? Pleoapele ridicate în sus au pierit înghiţite de frunte. Albul ochilor este mare, mare, holbat ca la cei ce se-neacă. Îşi izbeşte pumnii în tîmple... Deodată s-a întors, şi-a înfipt mîinile în păr, ochii se cască într-o spaima grozavă. O ia la fugă pe scări. Era acum ca posedat... Aud un şoptit cumplit. Cumplit şoptit: - Smulge-mi capul!”¹⁷ Alteori discursul i se curma subit: „povestea multe şi cu haz, deodată însă el se opria de a mai vorbi, lăsa în jos buza inferioară şi nici un cuvînt nu mai putea scoate din gură.”18 Ştia bine ce avea să urmeze: „Şi... deodată îl scutura o cutremurare. Bustul tresălta, capul se proiecta în sus, ca pe un resort. Fruntea se încreţea, sprîncenele se strîngeau, tot chipul se deforma într-o haină crispare. Cu ochii albi de spaimă privea scurt, cu alarmă, înapoi... Desigur şi el simţea că se pierde. Se prindea repede cu palmele de fălci, se încorda, parcă să oprească o alunecare. Şi ochii i se lăsau pe spate, ca o cădere, ca o răstignire.”¹⁹
Cu o lună înainte de prima criză Maiorescu ştie. Cu o săptămînă înainte, la Union, poetul îi spune lui E. Ocasianu: „Eu mă apropii cu paşi repezi de nebunie, să aveţi grijă de mine.” Totuşi, pînă în ultima zi, el scrie la „Timpul” şi redactează scrisori perfect coerente (ceea ce ruinează diagnosticul de PGP luetic).
Prima criză este maniacală şi durează trei luni. Următoarele vor fi predominant depresive. În ultimii ani ai vieţii destructurarea morală e totală, iar corpul se distruge cu desăvîrşire. Poetul e altul, de nerecunoscut. Dar, pentru că abia în acei ani celebritatea sa depăşeşte micul cerc al „Junimii”, mulţi şi-l vor aminti doar în acea ultimă, sfîşietoare ipostază: „Cînd l-am văzut atunci, nu-l mai recunoscui pe poetul de odinioară... El era micşorat, scăzut sufleteşte... Intra şi stătea în mijlocul cunoscuţilor într-un mutism complet, într-o absenţă totală de inteligenţă şi voinţă.”²⁰ Chiar şi în această stare, însă, pare conştient de soarta sa: „La ce să mai porţi prin lume un om mort!”, îi spune lui Vlahuţă, care vroia să-l ia cu el la ţară. Închis în repetate rînduri, forţat, pentru tulburarea liniştii publice, manifesta în cele din urmă gatism şi tendinţe clastice. După un şir de sincope, inima îi cedează.
Autopsia revelează un adevărat „om al durerii”: „Inima în stare de ipertrofie pasivă cu degenerescenţă grăsoasă a ţesutului muscular... degenerescenţă grăsoasă s-a găsit în acelaşi stadiu şi la ţesuturile ficatului, care, bineînţeles, erau puţin ipertrofiate. Splina în stare ipertrofică şi degeneraţiune.” Alcoolismul şi supradozele de mercur au fost cauzele principale. Creierul, în greutate de 1490 g., avea aderenţe meningeale şi encefalită difuză. Emisfera stîngă era mai dezvoltată decît cea dreaptă. Lobii fontali erau hipertrofiaţi²¹.
Uitat la soare, pe fereastră, creierul s-a alterat şi „a trebuit să fie aruncat în lada cu rămăşiţe, frunze şi ingrediente...”²²
___________________________
1. Th. Stefanelli, 1861. / 2. Th. Stefanelli, 1909. / 3. Ștefan Cacoveanu, 1904. / 4. Matei Eminovici, 1886. / 5. Idem. / 6. N. Densușianu, 1899. / 7. Stefanelli, 1909. / 8. Idem. / 9. Maiorescu, 1894. / 10. Iacob Negruzzi, 1889. / 11. Al. Ciurcu, 1911. / 12. Caragiale, 1889. / 13. Slavici, 1909. / 14. G. Panu, 1908. / 15. S. Tautu, 1909. / 16. Eminescu, 1878. / 17. V. Russu-Sirianu, 1969. 18. S. Secula, 1899. / 19. V. Russu-Sirianu, 1969. / 20. N. Petrașcu, 1892. / 21. Dr. Alexianu şi Sutu, 1989. / 22. Dr. Ion Nica, 1972 (din a cărui carte, Eminescu, structura somato-psihică, am preluat o parte din date).

Cea mai mare mangaiere pentru pierderea nemuririi

2010-04-29T14:09:00.000+03:00

Darul de a dobandi copii este „cea mai mare mangaiere pentru pierderea nemuririi" si nu numai ca nu constituie o piedica in calea virtutii, ci reprezinta, de fapt, o imagine a invierii neamului omenesc, cazut in pacat. Prin copii, Iubitorul de oameni, Dumnezeu a randuit ca neamul omenesc sa pastreze totdeauna „nadejdea unui bine viitor, care ne ajuta sa induram cu usurinta necazurile primite". - Sfantul Ioan Gura de Aur.

Fata de copii, parintii au responsabila datorie de a veghea la cresterea lor spirituala, la educarea lor. In conceptia Sfantului Ioan Gura de Aur, educatia este o indatorire fundamentala fata de om, in general, dar indeosebi fata de copii.

Grija parintilor de a-si educa copiii trebuie sa fie o preocupare permanenta a lor: „Iar daca avem copii spune el - sa ne ingrijim de cresterea lor. Intr-un cuvant, fiecare sa aiba grija de cei din casa lui si fiecare sa socoteasca drept cel mai mare castig, folosul pe care-l aduce aproapelui sau. Fata de ingrijirea copiilor si datoria de a-i creste in invatatura si certarea Domnului, toate celelalte indatoriri sunt secundare Dimpotriva, „neglijarea educatiei copiilor este cel mai cumplit pacat si culmea rautatilor".

Insusi actul educatiei, este un act al grijii divine.

Sfantul Ioan Hrisostom intreaba: „Nu stii, oare, ca Dumnezeu are mai multa grija decat tine de copilul tau?".

Toate bune si frumoase daca privim totul doar ca pe un "citat" de intelepciune din scrierile unuia dintre cei mai mari propovaduitori ai binelui si dragostei de Hristos.

Insa, revenind in zilele noastre, ma uit in jur si ma ingrozesc vazand cum se manifesta "dragostea" parintilor fata de copiii lor.

"Copilul meu trebuie sa fie cel mai bun".

Trebuie sa muncesc cat mai mult ca sa-i pot oferi copilului meu tot ceea ce are nevoie, ce daca asta inseamna ca stau mai mult la birou iar copilul meu cu o persoana straina pe care o platesc ca sa-mi iubeasca copilul in locul meu?

Oare cati dintre parintii "crestini" contemporani isi mai amintesc ca, departe de a face un bine copilului cumparandu-i atatea si atatea jucarii, nu fac altceva decat sa departeze copilul de la cea mai importanta porunca a lui Dumnezeu "Sa nu ai alti Dumnezei in afara de mine"!

Cum sa Il mai iubeasca copilul pe Dumnezeu daca sufletelul lui este obisnuit de mic sa aprecieze muuuult mai mult masinutele si trenuletul si telecomenzile si telefoanele mobile?

Cati dintre parintii din zilele noastre mai fac efortul de a lua copilului un catel drept companion si-l invata sa aiba grija de el? sa-l spele, sa-l hraneasca, sa-l imblanzeasca, sa-l educe, sa invete din privirile animalului sinceritatea adevarata a unei fiinte.

Vad atatea cupluri divortate care nu mai realizeaza cat de dureros este pentru copil sa traiasca separat de mama sau de tata. Nemaivorbind de ruperea, de dezradacinarea care se produce in sufletul unui copil provenind dintr-un cuplu divortat, fata de perceptele moralitatatii crestine a tainei sfintei cununii (care este unica si pentru toata viata!)

Oare nu-si dau seama acesti parinti, ca nu este suficient sa invete copilul sa recite Ingerasul ca pe o poezie sau sa-i agati o cruciulita la gat si sa-l inveti sa sarute icoanele cand intra in Sfanta Biserica?

Ca prin aceasta stradanie de a-i oferi "tot ceea ce are nevoie" defapt rapesc copilului cel mai pretios dar pe care ni L-a facut Dumnezeu? acela al mantuirii sufletului?

Mantuire care NU SE POATE OBTINE FARA SMERENIE, fara iubire de aproapele, fara dorinta aceea care vine din interior de a te lasa pe tine deoparte pentru binele celorlalti, fara a-L pune pe Dumnezeu mai presus de orice altceva.

Cum oare ar putea un copil crescut cu principii (trebuie sa fii cel mai frumos, trebuie sa fii cel mai destept, ai voie sa faci orice ca sa-ti dezvolti personalitatea, in viata ca sa reusesti trebuie sa te lupti, sa nu lasi pe nimeni sa ti-o ia inainte, etc) sa mai admita in sufletul lui mai tarziu in viata adevarul absolut al invataturii Sfantului Apostol Pavel: "Caci nu avem aici cetate statatoare ci o cautam pe cea care va sa fie".

fotografii care au schimbat lumea

2010-04-29T13:38:00.001+03:00

Cadou pentru zile frumoase

2010-04-29T12:31:00.001+03:00

Asculta mai multe audio Muzica

Postulatul lui Euclid si corali crosetati

2010-04-29T11:55:00.000+03:00

quiet thoughts

2010-04-24T03:27:00.001+03:00

I can bearly hear them myself... they are so quiet and so... everything is fading away for now..
but tomorow... or let's say today.. today is going to be another day...
people are ment to burn.. and eventually their light pales.. but only after they burn..

the world behind the veil

2010-04-24T03:26:00.001+03:00

Minds open
Chalices filled with juicy, loud, clear, sharp, brilliant thoughts
The undefined emotion and introspection that only good (but I mean GOOD) music can bring
Raindrops and really dear and close friends
Promises to myself
and the rest is deep, quiet, peacefull inner silence........

ce e defapt infinitul?

2010-04-24T03:25:00.000+03:00

mintea ne poate juca atat de usor feste daca o lasam..... iar imaginatia iti poate fi cel mai bun prieten dar si cel mai periculos dusman... depinde ce-i permiti...... daca stii sa-ti ingrijesti zidurile catedralei orgoliului sau promiti paine si circ intre ziduri de colloseum...
si totusi.... cat de relativi suntem oricum.. cu tot cu imaginatia noastra.... si tu, si eu.. azi suntem, maine puntem sa nu mai fim... asa ca..
tot la Carpe Diem ne intoarcem... desi... CULMEA. nu avem niciodata "acum" ci mereu si mereu "maine".. un etern maine... pana cand se termina nisipul si clepsidra devine doar obiect de muzeu..

Bughi Mambo Rag

2010-04-24T03:19:00.000+03:00

ganduri verzi, ganduri albastre, ganduri in alb-negru, ganduri taioase, ganduri care fac sa curga sange din rani care par sa nu se mai cicatrizeze odata, ganduri incolore, ganduri calde sau doar caldute dar incalzite cu iluzii..... aglomeratie, iluzii trecand in zbor pe langa mine, idealuri spulberate de un simplu pret afisat pe raftul unui magazin, oameni stupizi, oameni banali, oameni frumosi, oameni urati, oameni pur si simplu... viata si moarte purtata in buzunare sau in suflet, la rever sau doar in amintire .....
unii se invart in cerc, altii isi cauta drumul, altii doar ratacesc la intamplare, fiecare cu crucea lui....
nu vreau sa ma mai gandesc la orgolii sau la frustrari..... fara astea.. ce lume frumoasa ar fi... din pacate exista, le am si eu in mine intr-o masura oarecare, la altii le simt ca o avalansa care le inegureaza mintea si simturile, le impotmoleste actiunile si "mainele"...... insa nu sta in putinta mea sa mai fac nimic........ sau ? cine stie?
Doar Dumnezeu are puterea si dreptul de a ierta pacatele, eu pot doar sa uit.... sa incerc sa iert si sa inteleg... pentru ca "nimic din ce e omenesc nu-mi e strain"....
mi-e dor sa citesc.... orice.... o poezie de Nichita.. sa ma apuc sa termin Tai Pan...... sa ma pierd printre paginile atat de calde si de familiare ale Ciresarilor sau sa reiau la nesfarsit firul logicii discursurilor din Idiotul de Dostoievsky.
ochii imi sunt insa incetosati de oboseala iar retina se incapatzaneaza sa nu vrea sa perceapa si sa transmita creierului litere tiparite intre coperti...... tot ceea ce creierul ar vrea sa vizualizeze acum prin intermediul ochilor este din pacate ascuns privirii intr-un indepartat fizic nestiut prezent al "acolo"......
nu este nici un strop de pesimism in blogul asta........ sunt doar prea multe clipe de trezie.
nu cele de azi noapte sau de azi, nu cele de ieri..... ci cele adunate de ani intregi
trezie brutala a ascutisurilor care te fac sa realizezi ca visurile sunt permise "just sometimes" cum a scris atat de intelept scumpa si draga mea Oli cu creta colorata candva demult pe peretele din sufrageria mea..

2010-04-23T09:36:00.001+03:00

ce frumos picteaza Dumnezeu

2010-04-22T20:08:00.001+03:00

Asculta mai multe audio Muzica

COPACELUL MEU :)

2010-04-22T20:05:00.000+03:00

Asculta mai multe audio Muzica

Eu si copacelul pe care l-am plantat azi

Earth day

2010-04-22T20:01:00.000+03:00

zi cu stari de rau fizic dar cu mult soare in suflet

Toma, pustiul lui Adi Despot a fost cel mai harnic "salvator al planetei" :)

remember what tomorow is all about

2010-04-21T14:02:00.000+03:00

My shadow is vanishing into a clatter...

there is no horse mane to hold on to...

maybe I'm flying though I feel my feet trapped in sand (hot, harsh sand)

Random

2010-04-21T13:58:00.000+03:00

"Nu poti face nimic ca sa ai stil. Pentru ca stilul nu il ai, ci il esti. E engramat acolo, in ingineria vertebrelor din coloana ta vertebrala, in dinamica fluidelor corpului tau, in spotul de lumina din pupila ta catifelata. In intelepciunea mintii tale, care inainteaza cand universul inainteaza si se retrage cand universul se retrage"
Mircea Cartarescu
De ce iubim femeile

omul cu soparla..

2010-04-19T23:27:00.000+03:00

Asculta mai multe audio Muzica

Celor care cred ca lumea cu iubire va scapa..
le vom canta..
Cantati-le!

Mie mi-ati tot cantat..
eu vreau sa deschid porti acum..
cam fortez intrari in ultima vreme, dar asta e... m-am saturat sa stau sa-mi dau cu presupusul asupra a ce se ascunde in spatele usilor inchise..
iar daca usa nu se deschide exista si teoria aia cu intri pe geam... asta daca exista geamuri.. daca nu exista nu te apuci sa spargi si pereti.. asta nu! Clar..
pana una alta.. cica "oamenii destepti privesc in sus".. nush.. in sus, in jos, important e sa existe o directie..
desi de multe ori, aplicand teoria la mine, in ultima vreme, imi las privirile sa rataceasca in voie, si asta pentru ca am ochii obositi.. fizic si altfel.. de atata privit cu atentie..
analizez si apoi uit tot ce-am analizat.. pentru ca asa am ales sa fac..
concluziile, daca apuca sa se formeze, le mototolesc si le arunc.
m-am saturat de concluzii..
cateodata portile se deschid cu formule magice ... si daca nu e "sesam deschide-te" asta nu inseamna altceva decat ca eu nu sunt Aladin si ca probabil cuvintele vrajite sunt altele..
iar experienta? ce zice? pai zice ca, de multe ori, portile se deschid taman in clipa cand renunti si le intorci spatele..
dar nu-mi mai place teoria asta..
mai bine deschid larg ochii, fara sa privesc si vad ca portile sunt facute ca sa fie inchise sau deschise, intredeschise sau blocate pe veci..
c-asa e'n tenis..

Fara Dumnezeu nu suntem nimic

2010-04-19T23:22:00.000+03:00

Cineva mi-a spus de curand o vorba "daca vrei poti muta muntii din loc, dar daca esti intelept ii lasi acolo unde sunt ca nu te deranjeaza".

Nu simt de multe ori puterea de a muta muntii din loc, de cele mai multe ori asta se intampla cand ma gandesc la cei dragi mie si la binele lor sau sunt foarte fericita.

Azi insa, pentru prima data dupa multa vreme, nu am mutat decat pietricica cu pietricica si asta doar pentru a elibera drumul pe care-l intrezaresc inaintea pasilor mei.
Muntii pot ramane acolo unde sunt si am sa-i iubesc mereu...
acum alte lucruri sunt mai importante.
am avut spor astazi si cel mai important este ca am facut totul cu zambetul pe buze si liniste in suflet.
iar cel mai, si cel mai important lucru a fost ca am depasit surprinzator de usor niste momente care de obicei m-ar fi enervat rau si m-ar fi demoralizat.
stiu ca puterea asta era in mine si ca ceea ce simt si traiesc in ultima vreme nu a avut rolul decat de a o descatusa.

Cameleonica - autoportret

2010-04-17T16:49:00.001+03:00

sa planifici e una, sa iti si iasa tot ce planifici... aici e marele talent al oamenilor destepti...
in ultima vreme am realizat cu surprindere ca atunci cand imi e mai greu, si ma simt undeva jos, cam doborata de chestii care parca scapa de sub control... apare parca din senin ceva... un ceva determinat de actiunile trecutului... si ma ridica fara sa vreau...
chestia cu "din senin" insa e doar o figura de stil ca sa dea bine in propozitie, pentru ca nimic nu se intampla fara un rost (asa cum imi spunea foarte adevarat dealtfel, mai demult, o buna prietena a mea ... nu, nu am uitat vorbele tale Daniela).
am momente cand lupt, cand muncesc pana la epuizare, momente in care sunt atat de entuziasmata de ceea ce traiesc si ce fac incat imi depasesc limitele.
iar rezultatele nu se vad pe moment, si exista clipe cand ma cuprinde dezamgirea si ma las prada unor mini depresii (ma rog, mai mini, mai maxi, nu e nici dupa vreo moda, nici dupa vreun trend, ci dupa starea mea de spirit).
insa nici un efect nu e lipsit de cauza... iar lucrurile rele care ni se intampla sunt consecintele directe ale actiunilor noastre, ale gandurilor proiectate candva de noi catre lume...
la fel se intampla insa si cu chestiile bune, care se ivesc aparent din senin cand ai mai mare nevoie de ele si te ridica.
ma simt ca un cameleon in ultima vreme. pe dinafara arat intr-un fel iar pe dinauntru sunt cu totul altfel.
stiu ca nu e usor pentru cei din afara sa ma "ia de undeva" atunci cand sunt asa... dar nici nu-mi pasa prea tare de asta. am renuntat de mult sa mai traiesc exclusiv pentru buna impresie facuta celor din jur. desigur, exista limite, dar cea mai importanta persoana din viata noastra ramanem intotdeauna noi insine.
si poate ca suna a egoism afirmatia asta... insa nu e... nu e chiar deloc. pentru ca daca tu cu tine insuti nu te simti bine, in nici un caz nu ai cum sa-i faci pe cei din jurul tau sa se simta bine in preajma ta.
un alt lucru care ma socheaza in ultima vreme este modul in care existenta mea, si mai ales deciziile si actiunile mele influenteaza viata celor din jur. e o chestie care apasa foarte puternic... si la un moment dat eram foarte speriata de responsabilitatea asta.
insa nu mai sunt. de ce? pentru ca am realizat ca daca fac tot ceea ce fac cu sufletul deschis si cu constiinta impacata nu am cum sa gresesc foarte mult. poate ca judecata sa ma insele in anumite momente, insa instinctul fata de ceea ce trebuie sau nu trebuie sa fac, ceea ce trebuie sau nu sa spun si sa afirm m-au condus pana acum la actiuni corecte si care au avut rezultate bune pentru toti.
asa ca... de ce sa schimb o reteta care da roade?
intotdeauna mi-a placut mai mult sa gatesc dupa retele din caietul vechi si plin de grasime pe care mi l-a dat bunica atunci cand m-am mutat la casa mea. si cele mai bune mancaruri si prajituri sunt cele care le fac dupa vechile metode batranesti, chiar daca presupun mult dichis si bataie de cap, insa nu se compara absolut deloc cu chestiile astea moderne la pachet, semipreparate si carora trebuie doar sa le mai adaugi un pahar de lapte si sa le bagi 10 minute la cuptorul cu microunde.
si daca in bucatarie imi place sa curat jumatate de ora niste legume si sa fierb 40 de minute o mancare si inca 20 s-o dreg cu diverse condimente si mirodenii de ce sa nu fac la fel si in viata?
ca ma folosesc oricand am nevoie de orice se gaseste in comert "de-a gata", asta e altceva...
insa, la fel, si in relatiile interumane, orice om din jurul tau trebuie tratat cu aceeasi grija, rabdare si atentie pentru detalii ca si o delicatesa culinara. asta daca-ti doresti sa savurezi ulterior o relatie de calitate cu acel om.
traditii si tehnologie de ultima ora, rabdare si respect alaturi de decizii rapide si drastice... poate parea ceva iluzoriu... insa eu asa sunt... cameleonic? poate pentru unii.... cine are ochi sa vada si suflet sa citeasca va descifra ca totul nu e decat o reteta banala pe care au creat-o ai mei in mine inca din frageda copilarie... iar anii care au trecut (destul de multicei deja) nu au schimbat mare lucru pana acum si probabil nici nu o vor face.

am I really here?

2010-04-17T16:45:00.003+03:00

I'm walking through a place without a name, my steps are not leaving any traces although my heels hurt me ......
am I really HERE?

Asculta mai multe audio Muzica

repetam

2010-04-17T16:45:00.001+03:00

inca mi se zbat gandurile in cercuri concentrice desi nu ma mai mir ca totul se repeta la nesfarsit... si asta pentru ca stiu ca firea si trairile sunt cele care determina asemanarile frapante poate pentru unii dintre "traite", "netraite" si "visate".... fara rost si totusi pline de inteles... haotic si aliniat in acelasi timp... toate amintirile din viitor sunt schitate extrem de oblic si pe diagonala ca si la fel de paralel sau de strafund ca in orice plan arhitectural al unui daimon ascuns in cine stie ce suvita pierduta de par al meu...
candva au fost doua puncte, candva au fost etc-uri, candva au fost imagini, candva au fost culori, altadata au fost gusturi, uneori au fost clipe de teroare presimtite cu mult inainte, candva au fost zambete prostesti dar sincere, candva au fost greturi amare, candva au fost caderi... si de fiecare data mainele inevitabil...
la ora asta imaginatia imi e secatuita undeva la limita cea mai de jos a malului inspiratiei, insa departe totusi de senzatiile de mlastini imputite de alta data... pentru ca acum, spre deosebire de alte dati.... gandurile mi s-au lipit mult prea solid de stancile semetze ale viitorului prea de mult cladit si inaltzat pe temelii cat se poate de solide.
construiesc la ele din copilarie, inca de cand nici nu realizam ca fac asta... iar acum inca ma mai mir cateodata si eu de cat de puternice am reusit sa le fac....
inca mai am clipe in care mi-e teama sa nu fie doar o iluzie iar calmul din mine sa nu se spulbere in mii de cioburi ascutite de dureri.... si totusi stiu ca nu mai e cazul... demult.... oricum nu mai exista cioburi suficient de ascutite de lumea asta sa ma mai poata zgaria macar... nicicum sa-mi mai provoace rani..
si nici macar nu e vorba aici de vreo carapace sau de vreun scut doar in aparenta impenetrabil ci pur si simplu e inevitabilul "intamplat" ce trebuia sa vina pentru ca a fost asternut demult in palme.
acumulez perceptii si cunostinte noi, dar nu cu aceeasi fervoare ca mai demult, si asta nu mai mai sperie....
incerc sa ma amagesc ca stiu ce simt? nici macar nu cred ca asa e cazul sa-mi pun problema.
intrebarile exista pentru ca sunt in firea umana nu e vorba de mine acum.... cateva clipe de somn si relaxare.........
dor de linistea indepartata, atata tot.... asta e!

expecting the unexpected

2010-04-17T16:44:00.000+03:00

Asculta mai multe audio Muzica

de ce nu se gaseste rabdare de cumparat la piata? si un strop de cumpatare in dorinte?
I don't wanna try so hard.... in nici o privinta... nici in dragoste, nici la munca.... de ce nu invat odata sa aplic teoriile in practica?
de ce vreau mereu s-o iau inaintea timpului si mi-e frica mereu ca maine ar putea fi prea tarziu pentru tot?
exista mereu un maine chiar daca nu apucam sa-l traim niciodata, insa nici nu-l putem niciodata comprima in azi... asa ca.... la ce bun sa tot inghesui totul in fiecare clipa doar pentru ca mi-e frica sa nu le irosesc?
imi place sa traiesc asa recunosc...
mi-e teama ca in ziua cand am sa "invat" (daca acea zi va veni vreodata) sa nu mai traiesc atat de intens, sa nu mai am atatea pretentii de la mine insami, in ziua aceea nu voi mai fi eu... si ma voi uri.

Cautari

2010-04-17T16:16:00.001+03:00

In interior.. pentru ca acolo se afla tot ceea ce conteaza cu adevarat.
exteriorul nu depinde de noi, sau daca depinde este intr-o prea mica masura. singurul lucru asupra caruia putem avea cat de cat un anumit grad de control (pentru ca nici macar in aceasta privinta nu putem vorbi de control absolut) este interiorul nostru, sau ceea ce numim "suflet".
Deci imi cercetez sufletul. Caut in el, rascolesc toate coltisoarele.
S-au adunat straturi de praf peste anumite lacasuri din sufletul meu, iar ceea ce descopar cand il dau la o parte nu-mi place.
Sunt zone in care pur si simplu imi e frica sa privesc. Sufletul meu a devenit un labirint in care cateodata si eu ma pierd. Stiu ca sunt "acasa", aici in mine, in sufletul meu, si este singurul "acasa" pe care il voi avea vreodata cu adevarat la dispozitie, singurul refugiu real. Insa... uneori este atat de frig aici si parca nu se mai incalzeste odata.
Sau poate nu stiu eu cum sa incalzesc ungherele neumblate de mult timp.Asa ca stau si zgribulesc prin aceste cotloane parasite pe unde nu am mai umblat demult.
Stiu... suna ca niste indicatii de regie dintr-un film prost cu stafii si o nebuna lunateca. Insa, din pacate este doar realitatea sufletului meu. Vizualizez mult prea dur si prea concret ceea ce am incercat sa pun in cuvinte.
Si ma sperie. Dar e mai bine asa. Mai bine sa fiu speriata de ce am gasit aici decat sa mai locuiesc in propriul suflet ca o straina, ca un strain in propria casa.
Am umblat legata la ochi si am orbecait lovindu-ma cu capul de toate zidurile.
Acum mi-am smuls legatura de la ochi si privesc. Sunt uimita, mirata si foarte ingrijorata.
Simt nevoia sa ma tina cineva de mana ca sa nu ma impiedic, ca sa nu ma ratacesc, sa ma ajute cineva sa fac curatenie pe aici prin ungherele sufletului meu.
Sunt chiar cateva zone in care nici nu am acces. Am ridicat candva niste ziduri pe care as vrea sa le daram acum. Sa pot intra din nou in acele incaperi. Insa nu stiu daca e bine sau nu sa fac asta.
Deocamdata nu am nici un plan. Stiu doar ca e cazul sa aerisesc macar. Iar am revenit la descrierea scenaristica de film prost :(
In fine... oricum nu scriu aceste randuri ca sa fie citite de altii ci doar pentru mine, asa ca nu are prea mare importanta.
Am sa revin.... acum mi s-a facut prea frig.

puncte.. puncte.. si.. va urma..

2010-04-17T16:13:00.000+03:00

puncte puncte .. .. .. la mine sunt mereu cate doua :) mostenire :) mostenire sfanta sufletului meu lasata fara voie de un trecator ce si-a lasat umbra pe podeaua holului meu acum multi, multicei anisori.
Sunt cele doua puncte din smiley-ul urmat de paranteza inchisa, sunt cele doua puncte cu care punctam o enumerare a wish list-ului clipelor de reverie ce-si trageau radacinile din aroma cafelei cu lapte si din moliciunea pernutelor moi de pisica ce torcea la mine in poala.
Au fost multe doua puncte .. urmate inevitabil de un va urma .. pe care-l scrisesem deja de miliarde de ori in suflet..
astazi punctele sunt colorate: roz, albastre, verzi, portocalii sau galbene. de ce sunt colorate? habar n-am cine le-a colorat.. probabil s-au "mazgalit" singurele plimbandu-se pe sub pleoapele mele coborate peste visele frumoase de azi noapte, probabil s-au imbracat in culorile zambetelor mele, sau poate au capatat culori de pe buricele degetelor mele alintate

acum s-au zburatacit prin casa si se ascund de mine.. probabil ca stiu ca vreau sa le imortalizez iarasi in ganduri legate de cuvinte si lor nu le place goliciunea cuvintelor mele care nu exprima nimic pentru altii.. pe cel roz l-am zarit topaind ghidus pe tastatura telefonului mobil, cel galben isi inchipuie ca s-a camuflat bine intre petalele florii soarelui iar unul negru s-a ascund printre suratele lui de pe fustitele rosii ale familiei mele de buburuze. Probabil ca cel albastru s-a ascuns in cana cu cafea iar cel portocaliu cotrobaie prin playlist-ul winamp-ului zapacindu-mi melodiile preferate..

eh.. le las in pace sa se joace. le-am pregatit o surpriza. Joe Satriani!!! Ha! Haaa!! se vor intoarce ele singurele cuminti sa-si reia locurile destinate la sfarsitul acordurilor de chitara si se vor transforma iar in punctulete ascultatoare la sfarsitul lui "va urma" ..

cateodata ma enerveaza cat sunt de prostute punctele astea.. inevitabil se aliniaza cuminti la finalul gandurilor mele reintregind un ciclu de intamplari atat de previzibile..

fantasmagoric

2010-04-17T00:57:00.001+03:00

am aripi de foc
ai dureri de cap egoiste
am stanci de iluzii
ai oceane de indoieli
am celule ce tzipa de durerea carnii
ai cifre ce impaienjenesc privirea in clipe de incordare nervoasa
am decizii pe care rationalul le contesta
ai umbre ce-ti intuneca curbura pleoapelor
am vise ce fug dinaintea paienjenisului viselor
ai plase ce prind din zbor gandurile-mi
am ore de veghe
ai clipe de luciditate ce sfasie fasii de viitor
am fulgere ce lumineaza clipele ce vor fi
ai indolieli ce seaca izvorul nenascutilor
am seminte de liniste sadite
ai zbor de curaj rodit in mine
am fuioare de somn dormit impreuna
ai shuier de vifor ce inteteste focul din soba
am limbi de foc ce ard nescrisul
ai vraja incantatiilor ce nu vor fi rostite
am plamada de rugi soptite de prunci nenascuti
ai lacrimi de dureri nemurite
am zambet de dimineti privite in ochi ce-ti arata lumea
ai lumea intreaga sa-mi daruiesti
am icnet de secunde irosite
ai rani de incercari neincercate
am foshnet de adieri neiscate
ai praf de polen nescuturat
SUNTEM DUMNEZEU
iar Dumnezeu este iubire

Cutiile negre ale oamenilor

2010-04-17T00:35:00.000+03:00

"Dacă şi oamenii ar avea cutii negre, ce mai negoţ profitabil cu ultima suflare, ultimul oftat, ultimul gând"

Oare care ar fi ultimul gand inregistrat de cutia neagra a sufletului tau? Ce va dezvalui lumii despre tine inregistrarea parcursului pe care l-ai urmat in viata ta? Cati dintre noi ne gandim mai des la aceste lucruri?

Pentru atei este simplu. nu se gandesc si n-au nici o problema.

Pentru crestinii doar cu numele, iar e simplu. "Ei, da sigur ca exista Dumnezeu, nu ma vezi cate cruci imi fac si cate icoane am prin casa?" dar cand e vorba sa-si traiasca viata intr-un mod in care sa fie bine placut Domnului si sa respecte poruncile date noua de EL, atunci se fac ca uita toate acestea si te acuza de bigotism.

Doar pt crestinii adevarati acest gand mai razbate din cand in cand din strafundul simtirii genunchilor plecati in rugaciune.

Cateodata mai punem pe talgerul faptelor ce ne vor decide mantuirea si cate un strop de infranare.

Cateodata mai renuntam la ceea ce ne dorim in viata aceasta lumeasca ptr ca ne amintim (din pacate, din ce in ce mai des, acest lucru se intampla doar de Paste sau de Craciun) de Invierea Domnului Iisus care a murit pe cruce pentru pacatele noastre.

Dar, adevarata masura cred (si spun CRED nu in sensul de "banuiesc eu ca..") este tot Iubirea.

Iubirea de a darui.

Puterea de a renunta cu zambetul pe buze la ceva ce altuia ii este mai de folos decat tie.

Vointa de a te bucura de fericirea celuilalt mai presus de orice fel de multumire personala.

Dorinta de a te pune in permanenta pe ultimul loc, si a-ti constientiza micimea in fata maretiei Domnului.

Vorbesc despre Iubire ca opus al egoismului (care este numit gresit de catre unii "~~iubire de sin~~e").

Sursa tuturor relelor!